Ziua Tashu 2016

August 2016

La un moment dat, oricât de intens se trăieşte, oricine trebuie să se oprească pentru puţin.

La un moment dat, oricât de intens se trăieşte, oricine trebuie să se oprească pentru puţin. Această postare face exact asta şi noi cei din spatele ei, ne luăm acest timp pentru că este 31 august şi pentru că se sfârşeşte o vară.

 

La Tăşuleasa Social este o vorbă cum că nicio vară nu se aseamană cu o alta. Se poate să avem o a treia ediţie a maratonului Via-Maria-Theresia sau încă peste 600 de copii în Pădurea Pedagogigcă, care se adaugă celor 3000 din anii precedenţi. Chiar dacă Scoala de Mers pe Munte se întâmplă zilele acestea, aşa cum se întâmpla şi acum un an, lecţiile “de la sfârşitul zilei” sunt pentru noi, altele. 

 

Lecţia voluntariatului am reînvăţat-o în această vară, mai ales în luna august, în noi forme ale sale. Definiţia cea mai bună pe care am găsit-o este ca în voluntariat poţi cere orice, dar să nu pretinzi nimic. Mai mult decât atât, ne-am dat seama că atunci când facem voluntariat, când suntem acolo pentru cei din jurul nostru, când organizăm evenimente sportive, când ne îngrijim de problemele muntelui, nu facem decât să redefinim acte de cultură prin voluntariat. Dincolo de toate faptele noastre, cultura este singura care poate supravieţui şi duce ceva, orice, mai departe.

 

În ziua maratonului VMT, cunoscută printre cei din interior drept ziua cu nivelul de anduranţă poate cel mai ridicat, ni se alătură voluntari care muncesc în puncte de control şi îşi iau asupra lor misiuni grele, dar a doua zi, când totuşi sărbătorim 16 ani de existenţă ca şi organizaţie, aceiaşi voluntari dau concert pe scena din grădina ta. Atunci ştim cu adevărat cum funcţionează treaba cu voluntariatul şi cultura.

Mulţumim Mani Gutau şi trupei URMA pentru că despre ei vorbim şi pentru că şi de la ei am învăţat această primă lecţie revizuită din vara aceasta. Mulţumim pentru voluntariatul cu sens şi pentru contribuţia la componenta culturală a ascoiaţiei noastre.

 

O altă lecţie a verii ar putea să adauge câteva (multe) cuvinte în plus acestei postări care de fapt ar fi trebuit să oprească timpul şi intensitatea în loc. Aşa se mai întâmplă pentru că există prietenie şi încă ceva , puţin mai înalt. O variantă simplificată a ei o vom da mai departe, mai mult ca oricând în 31 august, printr-un link care vă promitem că înseamnă pentru noi cultura din care am crescut.

Share on

Școala de Mers pe Munte 2016

Un proiect Tășuleasa Social în parteneriat cu Coca-Cola HBC România.