Via Maria Theresia 3.0

August 2016

Via Maria Theresia 3.0 i-a făcut pe unii să ne numească “o mare gașcă de nebuni”.

Via Maria Theresia 3.0 i-a făcut pe unii să ne numească “o mare gașcă de nebuni”, ceea ce este ironic având în vedere că sportivii care au participat la probele de semi-maraton, maraton, ultra-maraton și, anul acesta în premieră, triatlon (individual sau ştafetă), au parcurs unul din cele mai frumoase şi în acelaşi timp dificile şi tehnice trasee montane din ţara noastră. Iar pentru a face acest lucru este nevoie de o oarecare nebunie pe care noi am susţinut-o cu mare entuziasm la toate cele 12 puncte de control, la start şi la finiş, “până la capăt”.

 

Maratonul Via Maria Theresia este singurul eveniment sportiv pe care îl organizăm. Cum este o competiţie cu multe probe, iar traseele au puncte greu accesibile din punct de vedere logistic, a fost nevoie de 160 de voluntari care au muncit la anduranţă maximă şi care au făcut totul pentru ca cei 609 de sportivi participanţi să ajungă sănătoşi la linia de finiş de la cantonul silvic Tihuţa. Toată această poveste cu multe personaje pozitive s-a petrecut în Munții Călimani, acolo unde dacă fuga nu reuşeşte să îţi taie respiraţia, atunci peisajele sigur o vor face.

 

Suntem recunoscători celor care au făcut parte din acest mare şi impresionant proiect şi datorăm o sumă de mulţumiri autorităţilor care ne-au sprijinit, sponsorilor, partenerului nostru principal pentru această acţiune, Raiffeisein Bank România, asociaţiei Die Johanniter, voluntarilor şi, nu în ultimul rând, sportivilor şi susţinătorilor care au participat la acest eveniment.

Share on

Tăşuleasa Social întâlneşte THW

Mulţumim THW pentru o lecţie importantă şi pentru toată atenţia voastră.

Tinerii Die Johanniter

O postare despre o colaborare