Donații

Bistrița, 2001

Această activitate le-a creat beneficiarilor un cadru mult mai confortabil pentru desfășurarea orelor de curs.

În luna ianuarie, s-au făcut donații la Liceul Electrotehnic din Bistrița, constând în aparatură electrică necesară pentru desfășurarea cursurilor de specialitate în condiții mai bune.

 

În noiembrie 2001, Asociația Tășuleasa Social, împreună cu organiazația parteneră, germană “Die Johanniter”, le-a oferit copiilor din localitatea Piatra Fântânele, comuna Tiha Bârgăului o donație de cizme de cauciuc și biciclete. Această donație ajungând la valoarea de 500 mărci, a reprezentat în același timp prima intervenție de acest fel din localitate.

 

Alegerea produselor donate a venit din ideea că majoritatea copiilor merg mai mulți kilometri pe jos (uneori chiar 11 km din satul Ciosa) pentru a ajunge la școală, neavând încălțăminte adecvată și nici un mijloc de transport.

 

121011220455dsc_7871

 

În martie 2001, parteneriatul dintre Tășuleasa Social și Die Johanniter a asigurat dotarea școlii din localitatea Piatra Fântânele, comuna Tiha Bârgăului, cu bănci, scaune și materiale didactice. Această activitate le-a creat beneficiarilor un cadru mult mai confortabil pentru desfășurarea orelor de curs.

Share on

Proiectul Piatra Tășuleasa 2001

Construirea unei comunități pentru copii și tineri, un loc în care tineri și copii, de orice fel, să se întâlnească.

Camionul de Crăciun 2001

Camionul de Crăciun