Şcoala de Mers pe Munte – o lecţie de dragoste

Şcoala de Mers pe Munte – o lecţie de dragoste

16 Noi 2016

“You make me want to be a better man.” – Jack Nicholson (As good as it gets)

 

Toate pasiunile mari încep de undeva. Mai întâi e o idee, apoi o curiozitate timidă, un imbold de a explora posibilităţi, iar pe măsură ce trece timpul şi ai confirmarea că îţi prieşte cu adevărat, devine parte din tine. Ca să începi o arie nouă îţi trebuie curaj, deschidere, răbdare şi suficiente resurse de timp şi financiare. Adesea avem tendinţa de a ne lăsa duşi de val, zi după zi, să ne preocupăm constant de problemele cotidiene şi să amânăm bucuriile personale şi relaxarea pentru când va fi un moment mai bun. Deşi planificarea timpului şi gestiunea resurselor au prioritate, să ştii că nu există un moment ideal pentru a da curs viselor tale. Trebuie doar să te hotărăşti şi să începi concret de undeva.

 

Valabil şi pentru mersul pe munte. Nimeni nu s-a născut învăţat şi deşi ştim asta, de fiecare dată când începem o activitate nouă ne este teamă: că nu ne vom descurca, că n-o să ştim, că nu va fi plăcut, că vom suferi fizic sau cel puţin în orgoliu, că e riscant, periculos, oare ce-o să zică lumea, şi lista de frici poate continua la nesfârşit. La grămada de temeri personale se adaugă şi toată lista de păreri mai mult sau mai puţin negative primite din exterior şi pe care nu reuşim întotdeauna să le blocăm.

 

Important este să încercăm, să vrem, să avem curiozitate şi să explorăm noi bucurii, iar o modalitate excelentă de a porni pe acest drum este o şcoală de mers pe munte pentru adulţi.

 

Şcoala de Mers pe Munte organizată de Tăşuleasa Social tocmai şi-a încheiat cea de-a doua ediţie. Realizat în parteneriat cu Coca-Cola HBC România, acest proiect naţional (inclusiv Republica Moldova) s-a adresat persoanelor neexperimentate pe munte, persoane adulte. Astfel pentru al doilea an consecutiv 300 de iubitori de natură au avut parte de două zile de cursuri şi ateliere practice cu specific montan (orientare turistică, cum se campează, pregătirea echipamentului, ce facem în caz că ne prind tunete şi fulgere pe munte, noțiuni de prim ajutor, despre etica muntelui, etc.) şi două zile de drumeţie pe munte cu dormit la cort, două nopţi cu bunăciuni de echipamente asigurate de organizatori. Şcoala a fost gratuită pentru toţi participanţii.

Invitaţia de a participa şi eu la ediţia de anul acesta m-a bucurat nespus. Abia după ce m-am asigurat că nu iau locul unei persoane care chiar nu a mai fost pe munte până acum, am avut curaj să cerşesc iar zile de concediu de la managerul meu. Nu mă sperie evenimentele care sunt departe rău de Bucureşti, ba din contră, drumul până la ele face parte din bucuria experienţei ce urmează.

 

Deşi eram încăntată la maximum, cu cât se apropia data plecării am început să am emoţii majore. Nu avea legătură cu şcoala, dar aşa fac de fiecare dată când trebuie să mă lansez într-o tură pe coclauri. Ştiu că par foarte curajoasă şi aventurieră, dar în realitate sunt anxioasă în legătură cu orice detaliu şi trebuie să fac eforturi majore să deosebesc scenarita cronică de realitate. Deşi auzisem numai de bine despre Tăşuleasa Social şi proiectele lor tot aveam emoţii că trebuia să fac parte dintr-o grupă numeroasă de oameni noi, dacă nu mă integrez, dacă nu mă/îi plac, dacă sunt aşteptări din partea mea (deh, #divainbocanci) şi eu pun întrebări stupide, dacă mă accidentez prosteşte, dacă sunt prea obosită după orele suplimentare prestate ca să-mi pot lua concediu şi nu fac faţă bine drumului lung şi zilelor pline de activităţi, dacă nu mă descurc, dacă n-o să mi se potrivească, dacă şi cu parcă.

 

Ei bine, dacă şi tu îţi faci griji pentru orice acţiune montană, indiferent de nivelul de experienţă, află că nu eşti singurul. Grijile sunt normale, şi pe măsură ce învăţam şi acumulăm experienţă putem să le gestionăm mai bine şi să ne pregătim eficient pentru a avea o tură cât mai plăcută.

scoala_de_mers_pe_munte_139 scoala_de_mers_pe_munte_141

 

Revenind la Şcoala de Mers pe Munte, am ajuns în Piatra Fântânele o dată cu zorile după două autostopuri şi mai bine de 12 ore pe drum. De aici ştiam că pot să merg la pas până în campusul Tăşuleasa aşa că mi-am luat rucsacul în spate şi-am pornit după gps. Deşi era neaşteptat de frig (Da, ştiu! Nu există nici un articol de-al meu în care să fi zis vreodată că muream de cald. ? ) drumul şerpuitor ascendent printre colinele cu căpiţe de fân ordonate mi-a liniştit toate temerile şi m-am hotărât conştient să încep această experienţă cu tot sufletul deschis. M-am mirat la un moment dat când m-a depăşit în mersul meu alert un cioban fosilizat în cizme de cauciuc şi m-am întrebat ce-or mânca ăştia pe-aici de-s aşa vânjoşi. Mi-am propus să aflu.

scoala_de_mers_pe_munte_122

 

La puţin timp după ce am ajuns au început să apară şi alţi cursanţi din grupa 9 şi ne-am cunoscut rând pe rând. Care cum venea era întâmpinat ca un prieten drag, făceam cunoştinţă şi ni se explica exact ce urmează, când şi cu detalii exacte. “Oamenii ăştia chiar sunt organizaţi, nu glumă” mi-am zis în gând bucurându-mă că nu va fi o hipioţeală la modul eat, pray, love the mountain.

 

Când ne-am străns cu toţii şi după ce ne-am dezmeticit puţin am început cu două joculeţe care să ne ajute să ne cunoştem între noi, sau, pentru început, măcar să asociem feţele cu nume. Ei bine, anxietatea mea începuse să-şi arate colţii şi ştiindu-mă cu atenţia unui peştişor de acvariu m-am luptat din răsputeri să nu ridic mâna (ca la şcoală) şi să cer să nu particip la aşa ceva şi să mă lase doar să mă uit la ceilalţi cum se joacă, dar mi-a fost ruşine. Mi-am amintit de promisiunea pe care mi-o făcusem pe drum să fiu deschisă şi să învăţ din toate cât pot şi am intrat în joc. Nu cred că am reţinut mai mult de două nume, dar măcar am râs copios. Trebuie să recunosc că joculeţele simple şi distractive şi-au atins scopul, au spart gheţa şi-au reuşit să scoată din scorbură până şi animăluţe timide ca mine.

 

Mi-a plăcut foarte tare că ne-am ţinut exact de programul promis, dar cu flexibilitate şi fără să fie militărie, cu pauze alese foarte bine, în fond toţi ne doream să fim acolo şi tot ce se discuta chiar era de interes maxim. Selecţia ariilor abordate în cursurile teoretice mi s-a părut excelentă, nu doar pentru începători, dar şi pentru mine care am mai văzut ceva munte la viaţa mea. Cu greu aş putea scorni ceva esenţial care să nu fi fost acoperit în ceea ce ni s-a prezentat.

 

sdmpm-2016-program

 

Ce m-a frapat încă de la primul trainer, a fost abordarea muntelui fără panică, groază şi dramă. Conştientizarea unor aspecte importante (m-am ferit să zic „vitale”) despre munte se poate face şi raţional, logic, cu umor şi încredere în instinctele proprii. Este o diferenţă majoră între a aborda muntele cu frică şi a-l aborda cu respect. Grija pe care o avem faţă de propria persoană trebuie să se extindă şi asupra naturii înconjurătoare, iar grija faţă de coclauri trebuie să includă şi grija faţă de cei din jurul tău, coechipierii de traseu dar şi animălurile de pe munte. Muntele nu-ţi vrea niciodată răul şi singurul lucru care ar putea să te rănească este doar o abordare necorespunzătoare. Dar da, putem învăţa să ne pregătim pentru majoritatea tipurilor de situaţii care pot apărea, cum să le prevenim şi cum să le facem faţă când se întâmplă.

 

La Şcoala de Mers pe Munte n-am avut parte de prelegeri sau predici ale unor fanatici de munte, fixişti şi capsomani şi care cred că doar cum ştiu şi fac ei e bine. Din contră, fiecare dintre traineri a povestit despre bucăţica de munte care îi place lui cel mai tare, pe care o face cel mai bine şi care i se potriveşte. Aşa am conştientizat pentru a mia oară că-i ok să-mi placă ce bucată de munte îmi place mie, ce abordare mi se potriveşte mie Mary şi că nu există concurenţă între pădure, stâncă, creste, escaladă, trasee domoale, lacuri sau jnepeneală. Şi mai ales că nu ar trebui să existe ruşine că nu vrei/nu poţi să abordezi tipuri de trasee pentru care încă nu eşti pregătit. Sau că e ok să nu fii niciodată pregătit pentru anumite trasee care s-ar putea să nu fie pentru stilul, gustul şi plăcerea ta proprie.

 

Eram convinsă că nu le ştiu pe toate şi că învăţătura despre munte nu este o chestie care are finalitate cândva, dar am fost surprisă de forma logică şi practică în care ne-a fost livrată informaţia utilă. Unele lucruri le ştiam, pe altele le intuiam şi mi-au fost confirmate cu ocazia asta, iar de unele habar nu aveam sau nu m-aş fi gândit vreodată la ele. Eu sunt mai Toma-Necredinciosul, trebuie să văd cu ochii mei şi să pun mâna, aşa că exemplificarea concretă şi piesele de echipament arătate, explicate şi comparate m-au ajutat mult. Partea cu harta şi orientarea cu busola mi-au fost deosebit de utile. Mi-am dat seama că eu foloseam harta aşa orientativ şi mai după-ureche şi-am avut noroc că n-a trebuit să am de-a face cu harta de una singură până acum.

 

Deşi mi-a fost frică să pun întrebări sau să-mi dau cu părerea din experienţa mea, m-am calmat rapid. Mi se treziseră toţi senzorii şi am profitat la maxim de ocazia de a mă consulta cu persoane cu mult mai multă experienţă decât mine. Evident că am întrebat şi stupizenii şi ne-am distrat copios, dar chiar sunt adepta să întreb orice decât să am nelămuriri, cu atât mai mult despre munte unde calitatea şi acurateţea informaţiilor pe care le ai poate fi foarte importantă (n-am să zic “vitală” din nou).

 

Toate informaţiile pe care le-am primit au avut menirea să ne facă să avem o experienţă plăcută pe munte, să ne priască, să înţelegem cum să alegem ce e bine pentru noi şi mai ales să nu uităm să ne bucurăm de experienţa în sine. Abordarea generală a fost să învăţăm să cooperăm cu muntele, dar şi cu noi înşine şi cu ceilalţi. Pasiunea, respectul şi dragostea de munte a trainerilor a fost extrem de molipsitoare şi au reuşit să ne inspire.

 

Mai mult decât cunoştinţele practice de munte împărtăşite atât de generos cu noi, de mâncarea super bună, de echipamentul de munte de calitate wow pus la dispoziţie (rucsaci, saci de dormit, corturi, etc.), de cazarea comfortabilă şi toate cele de care am avut parte la şcoala de munte, m-a impresionat conceptul în sine al proiectului: dragostea de munte trebuie este transmisă mai departe. Nu ştiu dacă la anul se va mai organiza încă o serie, dar dacă aflu, te anunţ imediat. Aşa experienţă nu trebuie ratată, mai ales că se poate înscrie oricine pe baza unui chestionar şi a unei declaraţii de motivaţie. Până avem veşti, te invit să urmăreşti pagina de facebook Tăşuleasa Social să vezi şi celelalte proiecte minunate.

scoala_de_mers_pe_munte_40-800x420