Alin Ușeriu Uhlmann

Alin Ușeriu Uhlmann

04 Aug 2005

„Voluntariatul este o acțiune percepută greșit în România și, oricum, nu poate fi explicată, ci simțită. În plus, să faci ceva pentru semenii tăi înseamnă, în primul rând, să-ți faci datoria de om. Ceea ce îmi doresc eu în fiecare seară este să văd și să simt bucuria copilului care primește ceva. Dacă ne-am gândi că în fiecare zi întâmpinăm nenumărate și diverse obstacole, cine ar mai vrea să se trezească dimineața?”

 

I: „Nu știu câți oameni știu într-adevăr cu ce vă ocupați, deși activitatea în care vă implicați depășește granițele județului. Care sunt aspectele care ar merita subliniate la o prezentare mai amplă?”

 

R:„ Asociația în care sunt fondator, alături de Armin Jelemik și Alexandru Toliuc, poartă numele de Tășuleasa Social și este o organizație non-profit, înființată în ianuarie 2001. Ceea ce urmărim noi este să întărim, printre altele, capacitatea de autodezvoltare a comunităților dezavantajate. Mai exact, încercăm să sprijinim aceste comunități și să sprijinim implicarea membrilor comunității în găsirea de soluții viabile. Acțiunile noastre, care ar putea fi numite de unii caritabile sau umanitare, nu au început doar la înființarea Asociației, ci imediat după 1990.

 

Ținta principală a acțiunilor pe care le-am întreprins a constituit-o segmentul categoriilor defavorizate – copiii de vârstă școlară și prescolară. Așa încât membrii asociației au decis desfășurarea unor proiecte viabile, în primul rând de dotare a școlilor cu probleme. Doar pe Valea Bârgăului, atunci când trec, îmi  vin în minte chipurile nenumăraților copii care se bucură în prezent de facilitățile oferite. Deși facilități este un cuvânt poate prea stilizat. Și aceasta întrucât orice copil merită tot ce e mai bun. În grădinițele din Germania, spre exemplu, nu cred că acei copii beneficiază de anumite facilități, pentru simplul fapt că au mult mai multe decât cei din grădinițele de aici. Cel mai important aspect pe care aș dori să îl menționez este legat de experiența anterioară a unei organizații din Germania – „Die Johanniter”, fără de care noi nu am exista.

 

Beneficiind de sprijinul lor total, situația copiilor din Piatra Fântânele a fost adusă la cunoștința copiilor din regiunea Nürnberg-ului și a școlilor care desfășurau proiecte sociale împreună cu organizația germană. Așa încât am reușit să adunăm un număr mare de bunuri, mobilier, echipamente și rechizite pentru elevii români. După anul înființării asociației, aceste donații s-au desfășurat cu regularitate, trecând de regiunea Bârgăului. Asociația a oferit suportul logistic și pentru desfășurarea acțiunilor umanitare ale organizației „Die Johanniter” în alte județe.”

 

I: „Un proiect poate mai cunoscut este „Camionul de Crăciun”. Vorbiți-mi puțin de el.”

 

R: „Într-adevăr, una dintre cele mai importante acțiuni este acțiunea „Camionul de Crăciun”, organizată în fiecare an de către „Die Johanniter” și postul de radio „Antene Bayern”. În săptămânile premergătoare Crăciunului, cetățenii germani pregătesc pachete cuprinzând alimente, dulciuri, rechizite școlare și jucării pentru copiii din țările Europei de Est. În fiecare an se adună în jur de 50.000 de pachete pentru România, Ucraina și Bosnia-Herzegovina. Pe perioada a trei zile, începând cu 27 decembrie, voluntarii germani își părăsesc familiile pentru a înmâna personal pachetele pentru copiii din România. În 2001, spre exemplu, convoiul din România a fost compus din 10 camioane cu destinația Cluj, Mureș, Harghita, Bistrița-Năsăud.

 

În 2002, un număr de două camioane au acoperit o mare parte din județ. Din păcate, efortul organizatoric a fost tot mai mare de la an la an, fiind necesari tot mai mulți voluntari. Și îmi este și mie personal din ce în ce mai greu să fac față cheltuielilor care apar, plății tuturor taxelor. Vorbim, chiar și în acest domeniu, de o birocrație incredibilă. De ce mai trebuie plătite atâtea taxe sau de ce mai trebuie autorizații peste autorizații, când tot ce încercăm noi să facem este să ajutăm dezinteresat? Este o acțiune de voluntariat, nu urmărim profitul propriu și nici nu avem alte scopuri. În Germania, de pildă, aceste organizații și, mai precis, acțiunile lor sunt stimulate de către sistem, în România, voluntariatul este văzut drept „muncă patriotică”, pe care puțini mai vor să o facă. Un exemplu de diferență de percepție este dat de cazul unui manager de la Mercedes care s-a urcat pe un astfel de camion, pentru a ne ajuta în transportul cadourilor.

 

Nu știu câți manageri și-ar părăsi imediat după Crăciun casele pentru a face ceva pentru cei neajutorați. În plus, avem o reală problemă cu cei care conduc camioanele. Eu nu voi mai avea banii necesari într-un viitor apropiat. Sunt aproape 30 de oameni care după 1.500 km trebuie cazați undeva. Tășuleasa Social trebuie să ofere acest lucru, pentru că partea germană are anumite responsabilități, iar noi altele. Or, eu nu pot merge să le spun să-și plătească singuri cazarea, după ce au făcut un drum atât de lung.”

 

I: „Dacă tot întâmpinați atâtea obstacole, întrebarea firească ar fi de ce mai continuați?”

 

R: „Voluntariatul este o chestiune care nu  se înțelege în România, am mai spus-o și o repet acum. Deviez puțin de la subiect pentru a mă face mai explicit. În Germania când am plecat, m-am gândit că nu am ce să caut acolo, dacă nu mă introduc în mentalitatea lor. Acolo, nu aveam ce să caut într-un club al oamenilor de afaceri. Trebuia să caut un grup social care are o legătură cu structura mea. Am găsit organizația umanitară „Die Johanniter”, unde m-am prezentat – am fost primul străin care dorea în altă țară să fie voluntar.

 

Nu m-am gândit inițial să fac transporturi pentru România, același lucru l-am făcut cu tot atâta plăcere pentru Ucraina. Voluntariatul este o chestiune pe care n-o poți explica, este extraordinar. În momentul în care începi să faci ceva pentru semenii tăi, nu te mai poți opri. Dacă merg cu cineva prin diverse obstacole, cine ar mai vrea să se trezească dimineața? În „Die Johanniter” sunt foarte mulți voluntari care vor să întreprindă aceste acțiuni, iar la noi foarte puțini. Și cei care au know-how-ul necesar nu sunt băgați în seamă. Ei m-au învățat că orice este posibil, dacă ai voință. Aici, nimic nu este posibil. Mai bine stăm într-un colț și ne plângem, decât să punem mâna și să schimbăm ceva.”

 

I:  „De ce vin voluntarii ca să înmâneze manual pachetele? Cum de nu procedați ca alte organizații de acest gen care distribuie donațiile prin intermediul cuiva?”

 

R: „Pentru simplul motiv că îmi doresc ca măcar o dată pe an acel copil care primește ceva să meargă acasă cu pachetul și să poata spune că, deși este mic, a adus și el ceva în casă. Cred că este un exemplu pedagogic demn de menționat. Copiii din Germania fac pachetele, pentru că și ei trebuie să învețe să-i ajute pe cei de-o vârstă cu ei, dar care beneficiază de mai puține. Și fiul meu a făcut pachete, trei ani la rând.”

 

I.: „O întrebare care are legătură cu un răspuns anterior – ce vă determină să vă începeți ziua?”

 

R:  „Am remarcat că, dacă dormi de oboseală este infinit mai bine și mai valoros decât dacă dormi de plictiseală și atunci îți pornești ziua pentru momentul acesta de seară. Zilele, în general, le hotărăști seara, dar trebuie să le începi ca să fii mulțumit. Cred că acea lehamite este un alt motiv pentru care nu se prezintă voluntari. Lehamitea este o stare mai periculoasă decât plictiseala. În momentul în care nu mai poți să îți dai seama că nici măcar tu nu-ți poti schimba soarta apare lehamitea de a trăi.”

 

I: „Vorbiți-mi puțin de proiectul de la Piatra Fântânele.”

 

R: „Pentru desfășurarea unor proiecte comune între copiii din Germania implicați în aceste acțiuni și cei din România, am luat decizia de a construi o comunitate pentru tineri. S-au construit cabane, a fost amenajat un spațiu de joacă modern, reprezentând o donație din partea domnului Jochen Schmitt. Proiectul poartă denumirea „Piatra” și este realizat împreună cu partenerul german „Die Johanniter”. Preconizăm ca la finalul proiectului să existe patru case, un grup sanitar, o sală de mese și o sală amenajată pentru a găzdui întâlniri pentru un grup mai mare de persoane. De exemplu, anul viitor organizăm o întâlnire între tineri din Germania și tineri din India, pentru ca cei din India nu au reușit să primească vize pentru Germania. Vom organiza tabere de vară, activități de recreere, cu rol educativ.

 

Acolo, așa cum spunea Ion Mureșan, vrem să facem un loc al întalnirilor admirabile – ad mirabilis, adica in miracol, in mister. Finantarea proiectului s-a facut in mare din fonduri private, dar totusi mai intampinam probleme cu asigurarea unei finantari continue pentru proiect. M-am vazut asadar nevoit sa apelez la institutii publice si private si o voi face in continuare, pentru ca ar fi pacat sa renuntam la aceste activitati in sprijinul comunitatii. Dar, daca nu se intelege fenomenul voluntariatului, pentru ca mai apoi sa fie sprijinit, nu putem continua asa. Totusi, daca merge bine treaba, vom avea la infinit ce sa facem. Sunt oricum niste proiecte de care copiii beneficiaza ani la rand, de bancile din scoli se vor bucura generatii intregi. Si daca munca noastra va fi perpetuata, vom putea afirma ca ne-am facut datoria de oameni pe acest pamant.”

 

I: „O intrebare aparent fara legatura cu cele de mai sus. Ce este fericirea in opinia dumneavoastra?”

 

R: „Nu stiu sigur daca cineva, in 2004, poate spune ce este fericirea, ce este rautatea, in plus, nu stiu daca sunt in masura sa dau definitii. Pentru mine, totusi, ca sa incercam o conturare a fenomenului, avand cateva momente in care eu am crezut ca sunt fericit, gandul ca as putea sa mai am un moment similar, mi-a dat o inertie sa merg mai departe. Cred ca asta inseamna sa fii fericit – gandul ca ai putea avea posibilitatea de a mai trai starea in care tu crezi ca esti fericit.”

 

Articol scris de Manuela Chisu